Am decis să mă adresez comunității mele pentru un ajutor: să doneze câte puțin din resursele pe care acum nu le am la dispoziție. Prin acest demers intenția este să acopăr multe din nevoile financiare din spatele muncii mele „gratuite” publice.

Realizarea videourile canalul YouTube, păstrearea canalului Vimeo în special pentru video-urile private (cele realizate pentru comunitatea mea) cât și pentru realizarea celui de-al doilea raport anual online (primul poate fi urmărit aici).

În acest context am lansat apelul spre comunitate, să mă ajute cu donații pentru a strânge resursele de care am nevoie să depășesc perioada aceasta. Pot să nu pară multe, dar în acest moment pentru mine suma reprezintă o necesitate reală.

Acesta este documentul cu detaliile financiare (așa cum am menționat în the video).
Acesta este formularul pentru a primi recompensele din partea mea (sub forma unor răspunsuri la întrebări pe care le necesită).
Iar dedesubt este un buton PayPal cât și detaliile contului bancar.

I want to help:


Detaliile administrative:
Companie: SANCTUAR HOLISTIC
Cont bancar: RO73 BRDE 445S V609 0402 4450
Cont PayPal: contact@lianabuzea.ro

NOTĂ: va fi un procent adițional de 4% peste suma afișată, pentru a acoperi taxele legale și o parte din cele ale PayPal. Acest procent nu va rămâne la mine.

 

Apreciez sprijinul și înțelegerea!
Intenția mea este să dau cunoștințele mele pe acest domeniu pentru comunitate.